Fostul ministru al Educaţiei Monica Anisie, preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, afirmă, într-un mesaj transmis înaintea începerii Evaluării Naţionale, că speră ca subiectele din acest an să pună în valoare creativitatea copiilor şi să nu fie subiecte care să îi oblige să reproducă nişte şabloane învăţate de la profesori şi îndeamnă toate autorităţile locale şi instituţiile de învăţământ care organizează examenul să pregătească sălile de clasă pentru caniculă şi să aibă apă pentru elevi. Totodată, Anisie îşi exprimă speranţa că toate erorile informatice care au apărut la corectarea digitală, la simulare, au fost reparate. Părinţilor le transmite ”să fie alături de copiii lor, să-i facă să înţeleagă că, indiferent de rezultat, îi susţin şi îi iubesc la fel”, iar copiilor, ”să citească cu atenţie textele cerinţele de examen şi să fie cât mai naturali în exprimare”.
”Subiectele să încurajeze creativitatea, nu tocitul! E caniculă! Elevii au nevoie de condiţii optime de examen!”, transmite fostul ministru al Educaţiei înaintea examenului de Evaluare Naţională, care începe marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Monica Anisie, care în prezent este preşedinte al Comisiei de învăţământ din Senat îndeamnă toate autorităţile locale şi instituţiile de învăţământ care organizează Evaluarea Naţională să pregătească sălile de clasă pentru caniculă şi să aibă apă pentru elevi.
“Fac un apel către toate autorităţile locale şi instituţiile de învăţământ să se pregătească pentru caniculă şi să se asigure că elevii vor avea condiţii optime pentru a susţine evaluarea naţională, chiar şi pe caniculă. Ar fi inuman ca elevii să dea examanele în săli de clasă supraîncălzite şi să nu aibă apă să se hidrateze”, a argumentat Monica Anisie.