Milionarii abandonează Marea Britanie

Milionarii abandonează Marea Britanie

Un număr record de milionari ar urma să părăsească Regatul Unit în acest an, potrivit unor noi cercetări, alegerile generale din acest an fiind aşteptate să amplifice şi mai mult acest exod, transmite CNBC.

Raportul Henley Private Wealth Migration indică faptul că Marea Britanie va înregistra o pierdere netă de 9.500 de persoane cu averenetă ridicată în 2024, mai mult de dublu faţă de cifra de anul trecut, de 4.200 (care în sine a fost o cifră record).

Marea Britanie s-a clasat pe locul doi după China în clasamentul Henley, care ar urma să înregistreze ieşiri nete de 15.200 de milionari în 2024.

Previziunile marchează o întorsătură gravă pentru Marea Britanie, văzută cândva ca un loc privilegiat pentru superbogaţii lumii.

Henley, o companie de consultanţă care urmăreşte tendinţele migraţiei, a remarcat că, între anii 1950 şi începutul anilor 2000, ţara a atrs grupuri de familii bogate din Europa continentală, Africa, Asia şi Orientul Mijlociu.

”Cu toate acestea, această tendinţă a început să se inverseze în urmă cu aproximativ un deceniu, pe măsură ce mai mulţi milionari au început să părăsească ţara şi au venit mai puţini”, se spune în raport.

”În special, într-o perioadă de şase ani post-Brexit, între 2017 şi 2023, Regatul Unit a pierdut un total de 16.500 de milionari din cauza migraţiei. Estimările provizorii pentru 2024 sunt şi mai îngrijorătoare”, a adăugat cercetarea.

Hannah White, CEO al think tank-ului Institute for Government, a remarcat că exodul milionarilor ar putea fi accelerat de alegerile generale din acest an.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *