Silent Reading Party în tren: de la navetă la experienţă culturală

Silent Reading Party în tren: de la navetă la experienţă culturală

În studenţie, trenul era pentru mine mai mult decât un mijloc de transport. Era bibliotecă, sală de lectură, uneori dormitor şi, în funcţie de întârzieri, un excelent exerciţiu de răbdare. Făceam naveta săptămânal, iar vagoanele CFR îmi cunoşteau foarte bine temele de examen şi preferinţele culturale. După foarte mulţi ani, revin la „locul crimei”. De data aceasta, însă, nu mai merg la facultate sau acasă, ci particip la primul Silent Reading Party în tren.

Ideea este simplă şi, tocmai de aceea, suspect de frumoasă: urci în tren, îţi alegi cartea şi citeşti. Fără telefoane care sună, fără oameni care te întreabă „şi tu unde cobori?”, fără discuţii despre politică, fotbal, vreme şi preţul benzinei. O perioadă de linişte şi lectură. Practic, ceea ce în studenţie se numea „n-am chef să vorbesc cu nimeni, vreau să citesc” a primit acum un nume de program cultural.

Sâmbătă, 22 august, trenul 10085 TFC va pleca din Gara de Nord din Bucureşti la ora 12:52, cu destinaţia Constanţa. Călătoria va dura aproximativ două ore şi jumătate. După plecare urmează partea care schimbă complet sensul navetei: o oră de lectură în tren. Nu pentru examen, nu pentru seminar ci pur şi simplu pentru plăcerea de a citi.

Ajunşi la Constanţa, lectura se mută din tren în oraş. Participanţii vor avea parte de un tur ghidat al Constanţei alături de scriitorul Adrian G. Romila.

Aşadar, excursia are toate ingredientele unei experienţe culturale serioase: tren, carte, scriitor, oraş şi suficient timp pentru ca fiecare să se întrebe, discret, dacă mai ştie unde şi-a pus biletul…deşi nu l-a avut niciodată. Foarte important, nu este genul de excursie în care ajungi la destinaţie şi trebuie să te gândeşti cum te mai întorci. Nu ai timp nici să uiţi, nici să te îngrijorezi. Întoarcerea la Bucureşti este prevăzută în aceeaşi zi, cu trenul de la ora 19:27.

Pentru cine a făcut naveta cu trenul în anii studenţiei, ideea are şi o doză serioasă de nostalgie. Vagoanele care altădată erau săli de lectură improvizate, cu zgomot de roţi pe şine drept fundal sonor, devin acum, oficial, spaţiu cultural. Poate că aceasta este, până la urmă, evoluţia firească a navetistului: de la studentul care citeşte în tren ca să nu piardă timpul la adultul care urcă în acelaşi tren tocmai ca să-l câştige.

Data: 22 august 2026

Destinaţia: Constanţa.

Motivul oficial: primul Silent Reading Party în tren.