Sunt contabilă și mă pricep la ceea ce fac. Sunt și turist ocazional, iar latura aceasta îmi place mult mai mult, pentru suflet. Am vizitat destule locuri (pentru unii), prea puține pentru cât mi-aș dori eu. Cea mai recentă destinație a fost Tunisia. Am ales compania Vacanța, sau ea m-a ales pe mine, probabil destinul. Am pornit 14 din București către Africa de Nord și nu a fost foarte greu să observ că eu număram cei mai mulți ani.
Am fost convinsă că nu voi ține pasul cu entuziasmul și experiențele celor mai tineri. Din fericire, nu a fost așa. Ei au transmis către mine toată bucuria lor, iar eu am primit-o pe toată. Nu fac recenzii, nu sunt influencer, nu sunt creator de conținut. Habar nu am de ce am simțit nevoia să vorbesc acum despre Tunisia. Poate că a fost ceva aici care m-a năucit.
Consider că factorul declanșator este acel puțin și bun. Mi-a plăcut cel mai mult bucățica lor de deșert. Puțină ca întindere din Sahara care ajunge la ei, imensă prin priveliștea care ajunge la noi. Să privești în zare către marea de nisip, să nu vezi decât asta, pare neinteresant. Nisip și atât. Și atunci de ce mii de gânduri și întrebări se stârnesc ca o furtună (de nisip) peste tine? De ce ai senzația că ochii nu văd nimic, iar sentimentele dau năvală? Este o întrebare la care voi căuta răspuns mult timp. O să mă agăț de simplitatea și neajunsurile acelor oameni, de generozitatea lor, de rugămințile lor insistente de a-ți vinde puțin și pe și mai puțini bani câte ceva din simbolurile lor: o piatră de deșert, un fir de nisip, o cană, un ștergar.
Nu voi povesti despre plimbările pe cămile, ATV-uri sau jeepuri, despre resorturile all inclusive, care sunt senzaționale. Pentru acestea și pentru tot ceea ce oferă Tunisia, puteți accesa singuri site-ul Vacanța, îi puteți suna și vă vor răspunde oameni cu voci de radio, de business, de vacanțe.
Tunisia, străbătută în lung și-n lat, pare o țară lipsită de multe. Însă doar pare. Poți opri să-ți tragi sufletul la marginea unui orășel, să bei un ceai sau o cafea și poți plăti la plecare. Îți dă posibilitatea să vezi lumea lor doar prin lentila ochelarilor pe care îi porți, fie de soare, fie de vedere. Am reușit să fac asta, să surprind prin telefonul meu modest cele mai frumoase imagini. Printre ele, chiar dacă sună siropos, am rămas cu retina aglomerată de imaginea unei opriri în casa șoferului Ali, care ne-a însoțit opt zile. Am primit limonadă și prăjituri de casă, pregătite în familie. Toate numai bune de gustat, dacă nodul din gât ar fi permis.
Bucuria, modestia și, în același timp, ospitalitatea lor m-au dus din nou spre reflecție. Am văzut, am admirat tot ce a fost în jurul meu în acest loc cu o sete… ca-n deșert. Există aici multă istorie, tradiție, lux și modestie. Am văzut Tunisia așa cum m-a văzut și ea pe mine: cu riduri, fără filtre, fără zoom.
Ne-am potrivit de minune!
Vali Nicolaie
