Inaugurarea muzeului Berlin Modern, amânată pentru anul 2030

Inaugurarea muzeului Berlin Modern, amânată pentru anul 2030

Inaugurarea unui nou muzeu în capitala Germaniei, Berlin Modern, a fost amânată pentru anul 2030, după ce infiltrații de apă și infestări microbiene au fost descoperite în unele zone ale clădirii, au spus joi autoritățile, potrivit DPA.

Finalizarea muzeului este așteptată în 2030, a spus o purtătoare de cuvânt a Fundației pentru Patrimoniul Cultural Prusac, confirmând astfel relatări anterioare din presă.

”Toate măsurile disponibile au fost luate pentru a repara pagubele cât de repede posibil și nu a fost nevoie să oprim construcția”, a adăugat ea.

Noul muzeu este construit lângă Potsdamer Platz, centrul Berlinului, și este proiectat pentru a găzdui colecția de artă a Neue Nationalgalerie, aflată în apropiere.

Neue Nationalgalerie care, din cauza spațiului limitat, poate expune doar o parte din colecția sa, plănuiește să mute operele de artă în Berlin Modern chiar înainte de deschiderea oficială.

Construcția muzeului, proiectat de firma elvețiană de arhitectură Herzog & de Meuron, a fost estimată la 507 milioane de euro, sumă care depășește bugetul inițial de 200 de milioane de euro.

Termenul prevăzut pentru deschiderea muzeului a mai fost amânată o dată. La începutul construcției, în 2019, termenul de finalizare estimat era 2026. Cu toate acestea, anul trecut, la ceremonia de inaugurare a structurii, inaugurarea finală a fost amânată pentru 2029.