România a plonjat într-o gaură neagră din care va mai ieşi extrem de greu, explică Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor, într-un interviu acordat News.ro. Politicile succesive ale guvernelor, orientate împotriva educaţiei şi a culturii, au dus la consecinţe catastrofale care au depăşit sfera teoriei şi s-au revărsat în viaţa politică, economică şi socială. Impactul teoriilor conspiraţioniste şi lipsa de productivitate sunt două dintre aceste efecte. Abandonaţi de stat, părinţii caută soluţii disperate individuale, iar acest lucru se vede în ascensiunea puternică a pieţei de carte pentru copii.
România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de carte, spune Mihai Mitrică. Cu o piaţă de doar 60 de milioane de euro pe an, suntem la egalitate cu Bulgaria, care are o populaţie de trei ori mai mică. Ungaria, care are jumătate din populaţia României, are o piaţă de 110 milioane de euro pe an.
Tot publicul care frecventează librării, biblioteci şi târguri de carte – adică populaţia care citeşte – este de 1,3 milioane de oameni, adică aproximativ 7% din totalul locuitorilor. Mediul rural şi urbanul mic lipsesc cu desăvârşire, mica piaţă de carte fiind restrânsă la Bucureşti (care are jumătate din cota de piaţă) şi încă 4-5 oraşe mari, majoritatea din Transilvania.
Aceste realităţi, pe care şi Guvernul Bolojan le ignoră aşa cum au făcut şi guvernele anterioare, se transpun în explozia de popularitate a teoriilor conspiraţioniste, în faptul că avem cea mai mare pondere a tinerilor „neets“ (dispăruţi de pe radarul autorităţilor pentru că nu sunt nici în sistemul de învăţământ, nici angajaţi, nici în formare profesională) şi care sunt destinaţi a deveni o povară pentru stat, pentru că nu ştiu şi nu pot produce nimic.
Directorul Asociaţiei Editorilor din România avertizează că piaţa de carte este în continuă scădere, volumul vânzărilor se reduce, iar în curând aproape că nu vor mai exista librării – care oricum au dispărut din rural şi oraşele mici. Mihai Mitrică are câteva soluţii pentru a opri acest regres catastrofal al poporului român, iar prima dintre ele este – banal – respectarea legilor deja în vigoare.