Preşedintele Donald Trump a retras marţi Statele Unite din UNESCO, agenţia ONU pentru cultură şi educaţie, repetând o măsură pe care o luase deja în timpul primului său mandat, dar care fusese anulată de Joe Biden, relatează Reuters.
Retragerea din agenţia ONU cu sediul la Paris, fondată după al Doilea Război Mondial pentru a promova pacea prin cooperare internaţională în domeniul educaţiei, ştiinţei şi culturii, va intra în vigoare la 31 decembrie 2026.
„Preşedintele Trump a decis să retragă Statele Unite din UNESCO, care susţine cauze culturale şi sociale radicale şi divizive, total incompatibile cu politicile de bun-simţ pentru care au votat americanii în noiembrie”, a declarat Anna Kelly, purtătoare de cuvânt a Casei Albe.
Departamentul de Stat a declarat că rămânerea în UNESCO nu este în interesul naţional, acuzând organizaţia că are „o agendă globalistă şi ideologică pentru dezvoltarea internaţională, în contradicţie cu politica externă” a administraţiei, care pune America pe primul loc.
Audrey Azoulay, directoarea UNESCO, a declarat că regretă profund decizia lui Trump, dar că era „de aşteptat”, iar „UNESCO s-a pregătit pentru aceasta”. Agenţia şi-a diversificat sursele de finanţare, primind doar 8% din bugetul său de la Washington, a spus ea.
Reacţionând, preşedintele francez Emmanuel Macron a scris pe X: „Sprijin neclintit pentru UNESCO, protector universal al ştiinţei, oceanului, educaţiei, culturii şi patrimoniului mondial. Retragerea Statelor Unite nu va slăbi angajamentul nostru faţă de cei care duc această luptă”.
UNESCO a fost unul dintre numeroasele organisme internaţionale din care Trump a retras SUA în timpul primului său mandat, alături de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. În timpul celui de-al doilea mandat, el a reinstaurat în mare parte aceste măsuri.
Oficialii UNESCO au declarat că retragerea SUA va avea un impact limitat asupra programelor finanţate de Statele Unite.
buying enclomiphene buy dublin
ordering enclomiphene generic tablets
meilleur prix pour générique kamagra
generique kamagra bonne prix pharmacie en ligne
how to order androxal cheap canada
order androxal real price
flexeril cyclobenzaprine generico online
ordering flexeril cyclobenzaprine american express
order dutasteride where to purchase
order dutasteride price usa
online order gabapentin cheap sale
online order gabapentin buy generic
discount fildena lowest price
get fildena generic information
vente de itraconazole sans ordonnance
order itraconazole generic real
canadian pharmacy staxyn generic
buy cheap staxyn purchase prescription
get avodart generic in united states
discount avodart generic next day delivery
purchase xifaxan cheap info
get xifaxan cheap drugs
discount rifaximin how to purchase viagra
discount rifaximin generic in us
kamagra v kanadské farmacii
generické kanadské lékárny kamagra