Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, că decizia CNA privind eliminarea materialelor de opinie ale unor jurnalişti reprezintă ”un derapaj de la democraţie şi de la dreptul la liberă exprimare”. Potrivit premierului, CNA trebuie să îşi revizuiască urgent principiile de funcţionare, iar comisiile de specialitate din Parlament să facă o dezbatere serioasă atunci când vor discuta raportul anual de activitate a instituţiei. Rolul principal al CNA este de a asigura un cadru civilizat şi echilibrat de dezbateri publice, şi nu de a le obstrucţiona sau de a se transforma într-un Minister al Adevărului, mai afirmă Ciolacu.
”Decizia CNA privind eliminarea materialelor de opinie ale unor jurnalişti reprezintă un derapaj de la democraţie şi de la dreptul la liberă exprimare. Respectarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie este obligatorie pentru toate instituţiile statului”, spune premierul într-o postare.
Şeful Executivului arată că opiniile nu trebuie confundate cu informaţiile şi nu trebuie cenzurate niciodată.
”Fiecare este liber să fie sau nu de acord cu o opinie exprimată în spaţiul public şi este incalificabil că membri CNA să îşi justifice deciziile de sancţionare culmea – pe opinii politice şi raţiuni personale, şi nu pe lege!”, arată Ciolacu.
”CNA trebuie să îşi revizuiască urgent principiile de funcţionare, iar comisiile de specialitate din Parlament să facă o dezbatere serioasă atunci când vor discuta raportul anual de activitate a instituţiei. Rolul principal al CNA este de a asigura un cadru civilizat şi echilibrat de dezbateri publice, şi nu de a le obstrucţiona sau de a se transforma într-un Minister al Adevărului”, mai spune Ciolacu.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, în şedinţa de miercuri, eliminarea de pe platforma YouTube a unei înregistrări cu un comentariu live al jurnalistului Marius Tucă cu titlul „Democraţia a fost călcată în picioare”.
order androxal overnight no rx
how to buy androxal uk where buy
enclomiphene overnight no consult
cheap enclomiphene generic is good
buying rifaximin generic new zealand
cheapest buy rifaximin american express
lowest price generic xifaxan
order xifaxan price in us
how to order staxyn medication interactions
buy staxyn online mastercard accepted
avodart price forum
purchase avodart without a script
discount dutasteride cheap with fast shipping
buy dutasteride purchase discount
Cheap flexeril cyclobenzaprine NO RX
how to order flexeril cyclobenzaprine generic does it work
online order fildena price at walmart
fildena shipped COD on saturday delivery
itraconazole low prices
buy itraconazole generic from canada
kamagra cena v kanadě
koupit kamagra online z kanady
sans ordonnance pas cher kamagra
sans ordonnance kamagra commander
order gabapentin generic online pharmacy
get gabapentin generic available in united states