Procurorii DIICOT au reținut șase membri ai organizației „Comandamentul Vlad Țepeș”, suspectați de trădare și de constituirea unui grup infracțional organizat cu scopul de a submina suveranitatea și independența României. Gruparea ar fi negociat cu agenți ai Rusiei pentru retragerea României din NATO și înlăturarea ordinii constituționale.
Legătura cu expulzarea diplomaților ruși
Acțiunile grupării au determinat expulzarea a doi diplomați ruși din România. Potrivit Serviciului Român de Informații (SRI) și Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI), membrii grupării au solicitat sprijin din partea unor ofițeri ai Ambasadei Federației Ruse la București.
„Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării”, se arată într-un comunicat al autorităților române. În consecință, Ministerul Afacerilor Externe a declarat persona non grata atașatul militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și adjunctul acestuia.
Activitatea grupării și acțiunile întreprinse
Potrivit DIICOT, gruparea a fost constituită începând cu 2023 și s-a organizat sub forma unei structuri paramilitare cu eșaloane de conducere și personal de execuție. Membrii acesteia au recrutat adepți prin platforme online și au publicat materiale video cu mesaje instigatoare.
Începând cu 2024, un alt inculpat a aderat la grupare, iar toți membrii au desfășurat acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate pentru atingerea scopului lor. În luna ianuarie, doi membri ai grupării s-au deplasat la Moscova, unde au discutat cu persoane dispuse să sprijine preluarea puterii în România.
Planurile grupării „Comandamentul Vlad Țepeș”
Gruparea urmărea obiective radicale, printre care:
- Retragerea României din NATO.
- Înlocuirea actualei ordini constituționale.
- Desființarea partidelor politice și instalarea unui nou guvern alcătuit din propriii membri.
- Epurarea instituțiilor statului și adoptarea unei noi Constituții.
- Schimbarea numelui țării, a drapelului și a imnului național.
Profilul inculpaților
Unul dintre inculpații reținuți, Radu Pompiliu Șofran, este fost jurnalist la Radio București și pensionar. Acesta a participat în 2024 la un bal de Crăciun organizat de Ambasada Rusiei la București, în timp ce războiul din Ucraina era în desfășurare. Fotografii de la eveniment, în care apare alături de ambasadorul rus Vladimir Lipaev, au fost postate pe rețelele sociale.
Memembru în ‘conducerea’ organizației, Radu Theodoru (101 ani), general în retragere și scriitor cunoscut , are calitatea de suspect în dosar.
De altfel, pe pagina de internet a organizației, Radu Theodoru apare la conducerea ‘Statului Major al Comandamentului Vlad Țepeș’.
Prin diverse ‘comunicate’, ‘memorandumuri’ și ‘notificări’, organizația solicită ieșirea României din NATO, reluarea relațiile economice și culturale cu Rusia, China și Iran, dar și o nouă structură de conducere a României prin proiectul ‘Geția’, condusă de ‘Sfatul înțelepților’.
SRI, DGPI și Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) continuă monitorizarea riscurilor de securitate națională și colaborează cu organele de aplicare a legii pentru prevenirea unor astfel de acțiuni. Procurorii DIICOT au instrumentat cazul și au dispus măsuri preventive pentru inculpați, urmând ca aceștia să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți pentru luarea unor decizii privind arestarea preventivă sau la domiciliu.