Gala Premiilor MUSICRIT are loc în ianuarie

Gala Premiilor MUSICRIT are loc în ianuarie

GALA PREMIILOR MUSICRIT – singura gală ce recompensează Excelență din toate ariile muzicii clasice din România, va avea loc marţi, 14 ianuarie 2025, de la ora 19:00, la Ateneul Român.

Organizat de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM), în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, Centrul Cultural „Tinerimea Română” şi ARTEXIM, evenimentul reprezintă singura inițiativă din peisajul cultural românesc care recompensează Excelenţa – atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului din muzica clasică.

Gala Premiilor MUSICRIT – ediția a III-a va conține și un program muzical de excepție, susținut de sopranele Anita Hartig şi Egyed Apollónia, baritonii Ionuţ Pascu şi Mihai Damian, violonista Maria Marica, organistul Steffen Schlandt, RCO String Quartet, Ansamblul Flaut Power condus de Ion Bogdan Ştefănescu și Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal – artiști și formații muzicale de certă valoare internațională, ce onorează România prin fiecare concert.

Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) a fost înființată în anul 1990 de personalități de marcă ale muzicii clasice: Iosif Sava, Grigore Constantinescu, Smaranda Oțeanu-Bunea, Dumitru Avakian, Mihaela Doboș, Elena Zottoviceanu etc și este cea mai activă susținătoare a valorilor muzicale din  spațiul românesc în presa scrisă și audio-vizuală, prin actualii ei membri: Costin Popa – critic muzical, prof.univ.dr. DHC Valentina Sandu Dediu – Rectorul Colegiului de Studii Avansate „Noua Europă”, Luminiţa Arvunescu – realizatoare de emisiuni radio și de evenimente muzicale, actualul Preşedinte UCRRM, Cristina Comandașu – Manager Radio România Muzical, Claudia Robu şi Valentina Băințan – realizatoare de emisiuni la TVR Cultural etc.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *