Există un paradox pe care ascensiunea inteligenței artificiale îl face din ce în ce mai vizibil: oamenii care au fost multă vreme cei mai prudenți în fața transformărilor tehnologice pot deveni, uneori, printre cei mai vocali promotori ai noii tehnologii. În mass-media, fenomenul este deosebit de interesant. Nu pentru că seniorii (e o notă de ironie aici) ar fi incapabili să înțeleagă tehnologia, ci pentru că, în anumite cazuri, entuziasmul pentru AI pare să ascundă mai degrabă frica de irelevanță decât o înțelegere profundă a instrumentului. Datele disponibile nu susțin, desigur, ideea simplistă că oamenii în vârstă resping tehnologia. Dimpotrivă. Cercetările recente arată că utilizarea AI crește și în rândul adulților de peste 50 de ani. Problema nu este, așadar, vârsta. Problema este felul în care este adoptată tehnologia.
*De la suspiciune la exuberanță
O generație de profesioniști a traversat revoluția internetului, trecerea de la presa tipărită la cea online, apariția rețelelor sociale, smartphone-ul, motoarele de căutare și automatizarea editorială. Mulți au întâmpinat fiecare etapă cu o doză sănătoasă de scepticism. Iar scepticismul nu a fost întotdeauna un defect. Uneori a fost chiar o formă de protecție profesională. În jurnalism, precauția față de informația obținută de pe internet a fost, la început, justificată. La fel și neîncrederea față de informațiile distribuite pe rețelele sociale. Meseria presupunea verificare, comparație, surse și responsabilitate.
Astăzi, însă, apare un fenomen aproape invers: unii dintre cei care au privit cu suspiciune tehnologiile precedente par să fi descoperit în AI o soluție aproape universală.
„Întreabă AI.” „Lasă AI să facă.” „AI poate să scrie.” „AI poate să verifice.” „AI poate să rezume.” „AI poate să caute.” Într-o astfel de abordare, instrumentul încetează să mai fie instrument și începe să devină autoritate. Iar aici începe problema.
*A folosi AI nu înseamnă a înțelege AI
În mass-media, diferența dintre cele două lucruri este esențială. Un jurnalist poate învăța să folosească ChatGPT în câteva zile. Poate învăța să formuleze prompturi, să ceară rezumate, să traducă, să reformuleze sau să genereze structuri de articole. Dar are nevoie de ani buni pentru a învăța ceea ce AI nu îi poate oferi automat: judecata editorială.
Un jurnalist experimentat știe că o declarație poate fi tehnic corectă, dar scoasă din context. Știe că un expert poate avea un interes în ceea ce spune. Știe că două cifre aparent compatibile pot proveni din metodologii diferite. Știe că o știre aparent banală poate ascunde un conflict de interese. AI nu dobândește toate aceste reflexe doar pentru că utilizatorul îi scrie un prompt mai sofisticat. De aceea, există un risc real ca tehnologia să nu corecteze slăbiciunile profesionale, ci să le amplifice.
Un jurnalist foarte bun poate folosi AI pentru a deveni mai rapid. Un jurnalist slab poate folosi AI pentru a-și ascunde mai bine slăbiciunile.
Pericolul nu este textul prost. Este textul convingător. Mult timp, criticii AI au insistat asupra textelor artificiale, repetitive și lipsite de personalitate. Problema s-a schimbat.
Textele generate de modelele actuale pot fi suficient de fluente pentru a părea convingătoare. Tocmai de aceea, riscul nu mai este doar ca cititorul să observe că un material este „scris de AI”. Riscul este să nu observe. Reuters Institute arată că publicul acceptă mult mai ușor utilizarea AI în roluri de sprijin, precum corectarea gramaticală sau traducerea, decât producerea integrală a unei știri. În cercetarea publicată în 2025, doar 12% dintre respondenți au spus că s-ar simți confortabil cu știri produse în întregime de AI, în timp ce 62% preferă producția exclusiv umană. Acceptarea crește însă atunci când omul rămâne în controlul procesului. Este o distincție fundamentală: AI ca asistent este una, AI ca substitut pentru judecata jurnalistică este alta.
*Mass-media nu are nevoie de „evangheliști AI”
Industria media chiar are nevoie să adopte AI. Ar fi absurd să pretindem contrariul. Reuters Institute arată că utilizarea AI în redacții se extinde în activități precum cercetarea, transcrierea, propunerea de titluri și rezumate. Într-un studiu dedicat jurnaliștilor britanici, 27% au declarat că utilizează AI zilnic pentru cel puțin o sarcină jurnalistică, iar alți 29% îl folosesc de una până la patru ori pe săptămână. Mai mult, organizațiile de presă văd AI ca pe un instrument important pentru automatizare, personalizare, creare de conținut și chiar verificarea informațiilor.
Deci discuția nu mai este „AI sau fără AI”. Discuția este: cine conduce procesul? Dacă omul conduce și AI asistă, avem o evoluție tehnologică. Dacă AI produce, iar omul doar apasă „publică”, avem o degradare a meseriei mascată drept modernizare.
*Seniorul care vrea să demonstreze că este „la zi”
Aici apare partea mai incomodă a discuției. În unele organizații, adopția spectaculoasă a AI poate deveni și o formă de autoprezervare profesională. Un om care simte că tehnologia schimbă rapid regulile jocului are două variante: să accepte că trebuie să învețe din nou sau să declare că noua tehnologie este extraordinară și că el o stăpânește deja. A doua variantă este, evident, mai confortabilă. De aici poate apărea ceea ce am putea numi entuziasmul defensiv. Nu mai este vorba despre „înțeleg ce poate face AI”, ci despre „trebuie să arăt că sunt omul care înțelege AI”. Diferența este enormă și poate produce situații aproape comice: persoane care, până nu demult, priveau cu suspiciune aproape orice instrument digital ajung să vorbească despre inteligența artificială ca despre o revoluție care va rezolva probleme pe care ele nu le-au analizat niciodată cu adevărat.
Nu tehnologia s-a schimbat atât de mult în raport cu utilizatorul. S-a schimbat presiunea de a nu părea depășit.
Problema nu este „seniorii versus tinerii”. Problema este competența versus mimarea competenței.
*Experiența poate deveni inutilă dacă este abandonată în favoarea algoritmului
Poate cel mai mare paradox este acesta: exact oamenii care au acumulat cea mai multă experiență profesională riscă să piardă cel mai mult dacă renunță la propriul filtru critic.
Experiența unui jurnalist nu constă în viteza cu care poate produce 3.000 de cuvinte. Nici în numărul de instrumente AI pe care le poate enumera. Constă în lucruri mult mai greu de automatizat: cunoașterea oamenilor, memoria instituțională, capacitatea de a detecta inconsecvențe, instinctul pentru o informație neverosimilă și înțelegerea contextului.
Dacă toate acestea sunt înlocuite de un chatbot, atunci experiența nu mai este folosită. Este doar decor.
*Noua formă de analfabetism digital
Există, în acest context, și un paradox mai larg. Am vorbit ani întregi despre alfabetizare digitală. Astăzi riscăm să confundăm alfabetizarea AI cu simpla capacitate de a utiliza un chatbot. Să știi să scrii un prompt nu este echivalent cu a ști să lucrezi cu informația. Să obții un răspuns rapid nu înseamnă că ai obținut un răspuns corect. Să primești o listă de surse nu înseamnă că sursele au fost verificate. Să generezi un text bine scris nu înseamnă că ai produs jurnalism. Adevărata competență presupune și capacitatea de a spune: „nu am suficiente motive să cred acest răspuns”. Aceasta este partea care pare să fie uitată în entuziasmul actual.
Pentru mass-media, regula ar trebui să fie simplă. AI poate accelera munca. Poate elimina activități repetitive. Poate ajuta la căutarea unor tipare, la organizarea informației, la transcriere, traducere, sumarizare și prelucrarea unor volume mari de date. Dar responsabilitatea rămâne umană. Reuters Institute notează, de altfel, că doar o treime dintre respondenții cercetării sale consideră că jurnaliștii verifică în mod obișnuit rezultatele AI înainte de publicare. Dacă această percepție reflectă măcar parțial realitatea, atunci avem o problemă mult mai serioasă decât faptul că unele articole „sună a AI”. Avem problema unei profesii care ar putea începe să externalizeze tocmai partea pentru care societatea are nevoie de ea: judecata asupra informației.
*Să nu confunzi viteza cu inteligența
În fond, jurnalismul nu a avut niciodată nevoie de oameni care să producă texte cât mai repede. A avut nevoie de oameni care să știe ce merită spus, ce merită verificat și ce nu trebuie publicat. AI poate deveni un instrument extraordinar pentru această meserie.
Dar numai dacă omul rămâne cel care gândește.
