Prima Sport transmite în direct Turul României 2025

Prima Sport transmite în direct Turul României 2025

Prima Sport, parte din portofoliul Grupului Clever, va transmite în direct Turul României 2025 –
cel mai important eveniment ciclist al anului. Desfășurat între 10 și 14 septembrie, Turul este
organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan
România, în calitate de partener principal. Caravana va porni din Craiova și va străbate un
traseu de peste 830 km în sud-estul țării, oferind un spectacol ce îmbină performanța sportivă cu
descoperirea unor zone cu un potențial turistic și cultural deosebit.
„Cel mai important eveniment de ciclism din România revine în forță, aducând la start echipe
valoroase din întreaga lume și prezentându-le spectatorilor peisaje spectaculoase. Ne-am propus
să consolidăm această tradiție și să transformăm competiția într-un reper internațional pentru
ciclismul de șosea din Europa de Est. Ne bucurăm de parteneriatul cu Prima Sport, pentru că în
acest fel iubitorii de ciclism care nu pot ajunge pe traseul Turului vor putea urmări live competiția.
În același timp, românii de peste hotare vor simți cum inima le bate mai tare la vederea locurilor
prin care trece caravana ciclistă, iar străinii vor descoperi locuri noi de vizitat. Pentru că Turul
României nu este doar o cursă, ci şi o carte de vizită pentru țară, pentru tradițiile, istoria şi valorile
românești”, a declarat Cătălin Sprînceană, Președintele Federației Române de Ciclism.
Traseul Micii Bucle din acest an, în lungime de peste 830 km, a fost conceput pentru a evidenția
unele dintre cele mai importante zone turistice din România. Astfel, plutonul format din peste 20
de echipe profesioniste va traversa regiuni reprezentative – de la Horezu, cunoscut pentru
ceramica tradițională, și Voinești, recunoscută pentru producția de prune și magiun, până la
Masivul Bucegi, una dintre cele mai apreciate destinații montane din țară.
Traseul continuă prin peisajele spectaculoase din jurul Lacului Siriu, traversează noul pod peste
Dunăre de la Brăila – oferind o intrare simbolică în Dobrogea și o revenire în Câmpia Bărăganului –
și se încheie în Capitală. Pentru prima dată în istorie, marea finală a Turului României va parcurge
integral cea mai renumită arteră din București – Calea Victoriei.
„Suntem onorați să aducem în casele românilor acest eveniment sportiv de referință, care
promovează nu doar performanța în ciclism, ci și frumusețea României. Turul României 2025
promite o experiență vizuală unică, iar echipa Prima Sport este pregătită să ofere o acoperire la cel
mai înalt nivel”, a declarat George Petrule, Director Prima Sport.
Pe lângă Prima Sport, competiția va putea fi urmărită LIVE și pe www.turulromaniei.ro, precum și
pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan România. De asemenea, rezumate zilnice vor
fi difuzate și de TVR.

„Turul României este o oportunitate extraordinară de a aduce în prim-plan frumusețea locurilor și
energia comunităților din fiecare localitate de pe traseu. Suntem bucuroși că am inițiat
parteneriatul cu Prima Sport și că românii pot vedea în direct o competiție extraordinară. Invit
consiliile județene, prefecturile, primăriile și toți cei care cred în potențialul orașelor lor să
transforme această competiție într-o adevărată sărbătoare locală”, declară Tiberiu Dănețiu,
Director Corporate Affairs & Retail Media, Auchan România.
Program și traseu Turul României 2025
●   9 septembrie – Prezentarea echipelor –  Craiova
●   10 septembrie – Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea | 175 km
●   11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) |  172 km
●   12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău | 180 km
●   13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia | 212 km
●       14 septembrie – Etapa 5: circuit în București | 95 km
Despre Turul României
Inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în 1910, Circuitul Munteniei,
pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București, însă competiția a fost pusă de pauză 3 ani mai târziu,
din cauza Primului Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a reluat ideea, organizând prima
competiție ciclistă națională – Turului României, supranumită și „Mica Buclă”. Competiția figurează
în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu
Auchan România.

13 Comments

Comments are closed