70% dintre români consideră că sunt expuşi ştirilor false

70% dintre români consideră că sunt expuşi ştirilor false

Mai mult de 70% dintre români cred că sunt expuşi într-o măsură mai mare sau mai mică ştirilor false, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Peste 48% dintre cei chestionaţi sunt convinşi că în lume se întâmplă multe lucruri foarte importante, despre care oamenii obişnuiţi nu sunt niciodată informaţi, iar un procent similar consideră că, de obicei, politicienii nu ne spun adevăratele motive din spatele deciziilor lor. De asemenea, peste 45% sunt total de acord cu ideea că ”există organizaţii secrete care influenţează foarte mult deciziile politice”. Puţin peste 30% se declară convinşi că rezultatele alegerilor din ţările democratice sunt controlate şi nu reflectă votul populaţiei.

Întrebaţi cât de des li se întâmplă, în general, să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false, 19% dintre respondenţi spun că li se întâmplă rareori sau niciodată, 17.9% – de mai multe ori pe lună, 17.7% – cel puţin o dată pe săptămână, 26.1% – în fiecare zi sau aproape în fiecare zi, iar 11% de mai multe ori pe zi. 7.7%  dintre cei chestionaţi spun că nu pot aprecia, iar 0.6% nu răspund.

Declară că li se întâmplă rareori sau niciodată să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false mai ales: votanţii PSD şi ai PNL, persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, gulerele albastre, locuitorii din urbanul mic sau din rural.

Persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, cei cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din Bucureşti şi angajaţii la privat sunt categoriile care declară cel mai des că li se întâmplă de mai multe ori pe lună să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false mai ales:

Spun că li se întâmplă cel puţin o dată pe săptămână să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false mai ales: votanţii USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, cei cu studii superioare, gulerele gri sau albe, locuitorii din urbanul mare, angajaţii la stat.

Votanţii AUR, persoanele peste 60 de ani, locuitorii din urbanul mic şi din regiunea Vest sunt categoriile care declară cel mai des că li se întâmplă în fiecare zi sau aproape în fiecare zi să întâlnească ştiri sau informaţii despre care cred că denaturează realitatea sau care sunt chiar false.

Pe o scală de la 1 la 7, unde 1 reprezintă „Dezacord total”, iar 7 „Acord total”, 14.2% dintre respondenţi indică 1 („Dezacord total”) pentru a-şi exprima părerea faţă de afirmaţia ”În lume se întâmplă multe lucruri foarte importante, despre care oamenii obişnuiţi nu sunt niciodată informaţi”. 2.4% aleg 2, 5.8% – 3, 7.9% – 4, 12.8% – 5, iar 8.4% – 6. 48.6% dintre cei intervievaţi indică 7 „Acord total”.

Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR, persoanele între 30 şi 59 de ani, persoanele cu educaţie medie, gulerele albastre sau gri, angajaţii la privat.

Întrebaţi în ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia ”De obicei, politicienii nu ne spun adevăratele motive din spatele deciziilor lor”, 16.9% dintre respondenţi aleg 1 (”Dezacord total”), 4.3% aleg 2, 5.8% -3, 5.7% – 4, 11.2% -5, 8% – 6, iar 48.1% – 7 (”Acord total”).

Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR, persoanele între 30 şi 59 de ani, persoanele cu educaţie medie sau superioară, gulerele gri sau albe, angajaţii la privat.

Cât priveşte afirmaţia ”Evenimentele care aparent nu au o legătură unul cu celălalt sunt adesea rezultatul unor activităţi secrete”, 19.2% dintre respondenţi aleg 1 (”Dezacord total”), 5.3% -2, 7.3% – 3, 13.5% – 4, 16.5% – 5, 6.6% – 6, iar 31.6% -7 (”Acord total”).

Sunt de acord total cu afirmaţia dată în special: votanţii AUR, persoanele între 30 şi 59 de ani, persoanele cu educaţie medie, gulerele albastre sau gri, locuitorii din rural.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *