Sonda lansată de China a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

Sonda lansată de China a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP.

Sonda Chang’e 6, care a decolat de la Centrul de lansare spaţială Wenchang de pe insula tropicală Hainan (sud), este alcătuită dintr-un orbitator, o capsulă de întoarcere, un modul de aterizare şi un modul de ascensiune. De la lansarea sa la 3 mai, a trecut prin diferite etape, inclusiv transferul Pământ-Lună, frânarea în apropierea Lunii, intrarea pe orbita lunară şi coborârea la locul de aterizare. Combinaţia de modul de aterizare şi modul de ascensiune s-a separat de combinaţia orbitor-capsulă de întoarcere la 30 mai, a precizat CNSA.

Locul de aterizare este un crater de impact cunoscut sub numele de Bazinul Apollo, situat în cadrul Bazinului SPA. Alegerea a fost făcută din cauza valorii potenţiale a Bazinului Apollo pentru explorarea ştiinţifică, precum şi a condiţiilor din zona de aterizare, inclusiv a condiţiilor de comunicaţii şi telemetrie şi a planeităţii terenului, a declarat Huang Hao, expert spaţial la China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC).

Potrivit lui Huang, terenul de pe partea îndepărtată a Lunii este mai accidentat decât cel de pe partea vizibilă, cu mai puţine zone plane continue. Cu toate acestea, bazinul Apollo este relativ mai plat decât alte zone de pe partea îndepărtată, ceea ce îl face potrivit pentru aterizare.

După aterizare, sonda ar trebui să finalizeze eşantionarea în două zile. Aceasta a adoptat două metode de eşantionare a Lunii: utilizarea unui sistem de forare pentru a colecta eşantioane din subteran şi prelevarea de eşantioane de la suprafaţă cu ajutorul unui braţ robotic.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *