Celebrul actor Robert De Niro l-a numit marţi pe Donald Trump un "clovn" care este hotărât să distrugă democraţia americană, într-un discurs rostit în faţa tribunalului din New York, unde…
Salonul Internaţional de Carte Bookfest îşi deschide porţile la Romexpo, miercuri, începând cu ora 10.00. Intrarea este liberă în toate cele cinci zile ale evenimentului. Între 29 mai şi 2…
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, afirmă că România se află la un nivel de reciclare de numai 13% şi a precizat că ţara noastră se confruntă cu un…
Venisajul expoziţiei "Metereze", de Clara Manea, va avea loc joi, de la ora 18.30, la Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. "Am dorit să aduc un omagiu istoriei…
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume…
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie…
O tornadă puternică a distrus, marţi, un mic oraş din Iowa, ucigând mai multe persoane şi lăsând cel puţin o duzină de răniţi, au anunţat autorităţile, transmite Reuters. Imaginile din…
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan.…
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari,…
Un fragment strălucitor de cometă a luminat cerul deasupra unor zone din Spania şi Portugalia, sâmbătă seara târziu, potrivit Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Un locuitor din Lisabona a declarat că…